Stiu ca avem multe  motive sa iesim la alergat, dar tot cam atat de multe scuze si motive de amanare gasim.

Imi amintesc cum anul trecut la inceputul lunii ianuarie, proaspat operata la genunchi ( a 5a operatie, a 3a de ligamente) mi-am propus ca in 2016 sa alerg la o competitie organizata, fie ca era vorba de 3 km, 5 sau mai mult. Aveam si in acel moment prietene ce alergau la semimaratoane sau maratoane, le admiram dar eram convinsa ca eu nu as putea sa fac asta, in plus eu nici nu aveam voie ca doar aveam probleme cu genunchii (plus n alte scuze)

M-am tinut de recuperarea genunchiului cateva luni dupa care am abandonat mersul la sala sau alergarea de maxim 5 km, o data pe saptamana….rezultatul a aparut rapid: multe kg in plus :))

Asa ca a mai trecut timp si nu am putut sa alerg, fie era prea cald, fie prea rece, azi ploua, maine…da, de maine incep sa alerg! (continuarea o stiti: maine te trezesti si e AZI; deci maine).

Prin noiembrie eram prezenta la cursurile „Sports Business Academy” si ca speaker a fost invitat Radu Restivan. Ideea e ca asa m-a motivat discursul omului incat la final am zis:  eu maine ma duc sa alerg. Si a 2a zi mi-am pus incaltamintea de alergare si BOOM 4 km !!!

Tot in ziua aia am aflat ca in complexul unde locuiesc exista si un grup de alergatori : CosmoRunners.
Asa ca, la doar cateva zile am iesit la o alergare cu vecinii, nici nu stiu cum am reusit sa rezist 7 km – despre febra musculara de dupa nu va povestesc.
Tot de la CosmoRunners am aflat si de Baneasa Winter Trail Run. Mi-am amintit de lista mea pentru 2016, asa ca m-am inscris numaidecat.
Pana pe 11 decembrie, cand a avut loc cursa, am mai alergat de  2 ori, nu mai mult de 4 km.

Totusi, pe 11 decembrie am fost prezenta la cel de-al 2-lea cros din viata mea.
Primul, pe cand aveam cam 12 ani, a fost un cross in Targu Jiu si antrenoarea de handbal ne-a trimis si pe noi sa alergam, ca va fi distractiv. Nu stiu atunci cat de lunga a fost cursa, dar un singur aspect inca il mai tin minte, si anume ca ne-a zis sa ne tinem si noi dupa atleti. Imi aduc aminte ca abia respiram, ca simteam ca ma lasa picioarele, ca erau multi colegi ce abandonau…dar eu m-am tinut de atleti. Asa ca la final am luat locul 11, din pacate doar primii 10 au fost premiati. :))) Nimic distractiv!

Deci, sa va povestesc despre cel de-al doilea cross din viata mea.
De dimineata, imi pun hainele de alergare, incaltamintea, totul pregatit, dau o fuga pana la sectia de votare si apoi la cross. Mi-a placut tare mult atmosfera inca de cum am ajuns la Padurea Baneasa. Organizare de nota 10.

A inceput incalzirea, asa organizat, cu muzica, oameni voiosi si o vreme foarte foarte frumoasa.
Pe la 10:40 am inceput alergarea. Primii 3 km au fost super ok, dar cu al 4-lea a inceput sa fie foarte foarte greu, am avut momente in care ma gandeam sa ma opresc, ca nu pot sa o fac.
Pentru ca alergam prin padure a fost mai greu, m-am impiedicat de cateva ori, erau chiar foarte multe cioturi. Asa ca am avut si mai mare grija de genunchi.
Am trecut si de km 4 cu mare greutate….pfffff inca 6 jumate, deja ma gandeam cum va trebui sa ma opresc. Doar ca la fiecare cateva sute de metrii erau oameni ce te incurajau si te ghidau pe unde sa alergi, pur si simplu nimeni nu iti dadea o sansa sa te opresti. Dupa km 5 am cunoscut-o pe Ioana si am alergat impreuna pana la final.

Au fost doar 2 lucruri la care m-am gandit obsesiv pe perioada cursei: 1. cat de usor imi era cand faceam sport de performanta si cata placere si satisfactie simteam dupa fiecare antrenament oricat de greu ar fi fost; Al 2-lea lucru la care m-am gandit a fost faptul ca nu m-am antrenat si ca nu am luat mult mai in serios pregatirea si asta am regretat enorm.

Nu va pot descrie satisfactia de la finalul cursei. Nu ma gandeam decat la faptul ca : DA, am facut-o!

Sa participi la un cross, sa alergi chiar si 3 km atunci cand tu iti spui ca nu poti alerga 500 m, sa iesi la alergat atunci cand nu iti place cum e vremea, sau orice alta scuza ti-ai gasi, atunci se intampla sa simti schimbarea, atunci faci lucrurile sa mearga.

Ce am invatat eu din aceasta experienta?
Ca pot face mult mai mult decat imi spun, ca pot duce lucrurile pana la capat chiar daca nu e usor, si ca antrenamentul e foarte important. Si ma refer in orice aspect al vietii.

Am scris povestea mea pentru ca stiu ca sunt multi altii ca mine, care vor sa faca multe lucruri dar isi spun ca nu pot, sau cei care incep „de maine”.

Pasul urmator:
Azi m-am inscris la primul semimaraton, pe 19 martie, in Utrecht.

Acum stiu ca pot sa o fac si am 10 saptamani sa ma pregatesc.
O sa va povestesc despre antrenamente si cursa.

In cazul in care sunteti in Olanda gasiti aici site-ul unde va puteti inscrie si poate alergam impreuna: https://registration.mylaps.com/utrecht-marathon-science/